Formula Succesului


succesul

Nu există pe Pământ nici un lucru

pe care să nu-l poţi avea – odată ce ai acceptat

 mental faptul că îl poţi obţine

(Robert Collier)

   Niciodată nu există suficient timp pentru a face totul, dar întotdeauna există destul timp pentru a face lucrurile cele mai importante. Cu cât vă asumaţi sarcini mai numeroase, cu atât deveniţi mai eficient. Veţi afla cât de multe puteţi face de fapt doar atunci când veţi încerca să faceţi prea mult.

   Există o lege în psihologie potrivit căreia dacă îţi poţi forma în minte o imagine a ceea ce doreşti să devii şi o menţii acolo un timp suficient de lung, vei ajunge curând aşa cum ai gândit. (William James)

   Vă propun o metodă cu şapte paşi (conform lui Brian Tracy) vizând stabilirea şi îndeplinirea oricărui obiectiv, pe care o poţi folosi mereu, în orice situaţie, pentru a realiza orice îţi doreşti. Aceşti şapte paşi constituie o formulă dovedită, puternică, pe care o poţi utiliza pentru a-ţi schimba imediat viaţa.

Pasul 1 : Hotărăşte exact ceea ce îţi doreşti.

   Un obiectiv real este clar, specific, măsurabil şi înscris într-o perioadă de timp. Un non-obiectiv –  o dorinţă sau o speranţă -reprezintă ceva confuz.

   Oamenii cu ţeluri clare caracteristice, care ştiu exact ce îşi doresc, sunt diferiţi faţă de cei care trec prin viaţă doar sperând să obţină cele mai bune lucruri. Abilitatea de a hotărâ exact ceea ce îţi doreşti în fiecare domeniu al vieţii tale este una dintre cele mai importante responsabilităţi ale vieţii adulte. Cu obiective clare, poţi face aproape orice. În lipsa lor nu ai posibilitatea de a realiza nimic.

   Unul dintre motivele principale pentru care oamenii eşuează în viaţă este acela că îşi irosesc o mare parte a timpului lor făcând lucruri lipsite de valoare sau cu una redusă. Iar cauza pentru care pierd atâta vreme e că nu ştiu exact ce îşi doresc. Odată ce ai scopuri clare, abilitatea ta de a-ţi gestiona timpul se îmbunătăţeşte substanţial.

Pasul 2 :  Scrie-ţi obiectivele.

   Aşterne-ţi ţelurile pe o coală de hârtie. Se întâmplă ceva incredibil în relaţia dintre creier şi mână.

   În momentul în care vă notaţi scopul principal pe o foaie de hârtie, vă măriţi foarte mult şansele de a-l realiza, deoarece transformaţi energia în acţiune. Acţiunea înseamnă mişcare, iar mişcarea înseamnă impuls, iar impulsul este acela care vă va ajuta să vă îndreptaţi spre îndeplinirea obiectivului propus.

Continue reading

Advertisements

Legea lui Parkinson


   Făcând abstracţie de coincidenţa numelui cu cel al unei neplăcute boli cunoscute, în situaţia de faţă este vorba despre cu totul altceva, mult mai răspândit.

   Această lege este una dintre cele mai cunoscute şi cele mai importante legi pentru acumularea banilor şi a bogăţiilor, în general. Ea a fost dezvoltată cu mulţi ani în urmă de scriitorul englez C. Northcote Parkinson.

   Pe scurt, această lege spune că indiferent cât de mulţi bani câştigăm, tindem să îi cheltuim pe toţi şi încă puţin pe lângă asta. Întotdeauna cheltuim mai mult decât câştigăm. Cu siguranţă marea parte dintre noi câştigăm astăzi mult mai mult decât am câştigat la prima noastră slujbă sau atunci când am obţinut primul venit, dar totuşi se pare că nu este destul. Indiferent cât am câştiga, tot nu ne ajunge.

   Cheia succesului financiar :

   Primul corolar al legii lui Parkinson spune: “Independenţa financiară se obţine încălcând Legea lui Parkinson.” Legea lui Parkinson explică capcana în care cade foarte multă lume. Acesta este motivul datoriilor, îngrijorărilor în legătura cu banii şi a frustrării din punct de vedere financiar. Veţi obţine independenţa financiară numai atunci când vă veţi dezvolta voinţa de a rezista astfel încât să nu mai cheltuiţi toţi banii pe care-i câştigaţi.

   Limitaţi-vă cheltuielile :

   Al doilea corolar al legii lui Parkinson este: “Dacă cheltuielile dumneavoastră vor creşte mai încet decât vă cresc câştigurile, şi investiţi diferenţa de bani, veţi deveni independent financiar de-a lungul perioadei în care munciţi.” Aceasta este cheia succesului financiar. Dacă veţi cheltui mai puţin decât câştigaţi, iar diferenţa o veţi investi, vă veţi asigura drumul spre independenţa financiară. Încălcaţi legea lui Parkinson, şi veţi avea succesul garantat.

   Exerciţiu :

   Iată un prim lucru pe care îl puteţi face începând chiar din acest moment, pentru a vă îndrepta spre independenţa financiară. Economisiţi lunar 10% din tot ceea ce câştigaţi. Atunci când luaţi salarul, primiţi un bonus sau câştigaţi o sumă de bani, puneţi deoparte 10% şi încercaţi să vă descurcaţi cu restul de 90%. Dacă la început vi se pare greu, încercaţi cu 1%, 2% şi tot aşa, până când veţi ajunge să economisiţi până la 10%, 20% sau chiar 30% şi să vă descurcaţi destul de uşor cu restul. Desigur, dacă aveţi în ce să investiţi banii aceştia, ar fi şi mai bine, dar dacă încă nu sunteţi sigur în ce i-aţi putea investi ca sa obţineţi profit, mai bine îi economisiţi pentru atunci când se va ivi o oportunitate, şi după cum spune Bob Proctor, oportunităţile sunt la tot pasul, doar că noi nu suntem conştienţi de existenţa acestora.

    Alte legi a lui Parkinson :

Continue reading