De ce au luptat comuniştii împotriva religiei?


Dacă înainte religia constituia însăşi fundamentul existenţei noastre, omul modern tinde să gândească religia doar ca un element dintr-un ansamblu, valoros în măsura în care prezintă însemnătate ştiinţifică sau utilitate socială şi politică, toate acestea reprezentând domenii prioritare ale modernităţii. Dintre ideologiile moderne, singura care însă a respins în mod categoric orice valoare şi utilitate a religiei a fost ideologia comunistă. În societatea visată de Marx şi discipolii lui, religia nu avea ce căuta.

În urma anexării Basarabiei la 28 iunie 1940, comuniştii nici n-au apucat să se instaleze bine la putere ca, în loc să se ocupe de probleme economice sau de altă natură, şi-au găsit imediat o ocupaţie deosebită – au lovit in religie. Ghidaţi de faimoasa declaraţie a lui Lenin precum că„Religia este opium pentru popor”, la scurt timp după luarea puterii, ocupanţii, prin intermediul Prezidiul Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, folosind mai multe decrete din lunile februarie şi aprilie 1941, pun în aplicare planul de lichidare a locaşurilor de cult din Basarabia.
Unele biserici au fost pur şi simplu închise, fără nici o explicaţie; pentru altele au folosit „cereri” sau „donosuri” organizate. Iar celor care nu se dadeau închise, comuniştii le-au majorat impozitele în asa măsură, încât enoriaşii nu mai puteau face fată plăţilor atât de mari şi „au solicitat benevol” închiderea. De menţionat că adepţii lui Lenin au închis atât biserici ortodoxe şi catolice, cât şi sinagogi.

„Întregul nostru program – scria V.I. Lenin în articolul Socialismul şi religia – este bazat pe o concepţie ştiinţifică despre lume, şi anume pe concepţia materialistă. De aceea, explicarea programului nostru include în mod necesar şi explicarea adevăratelor rădăcini istorice şi economice ale obscurantismului religios. Propaganda noastră include în mod necesar şi propagarea ateismului“.

Din acest motiv, în Uniunea Sovietică, primul stat comunist din lume, ideologii au fost chemaţi încă de la început să elaboreze diverse manuale de ateism şi combatere a religiei. A existat o propagandă ateistă oficială, „civilizată“, în spatele căreia s-au ascuns cele mai crunte persecuţii la adresa cultelor religioase.

De acest lucru m-am convins încă o dată răsfoind  o carte de pe timpurile RSSM “Молдовэ, Мындрия мя” rămasă de la bunelul meu din s.Colibaşi. În care am dat de o poză foarte interesantă a Catedralei Nasterii Domnului din Chişinău (Piaţa Marei Adunări Naţionale) folosită evident nu în scopuri religioase, ci pentru manifestări culturale, ceea ce confirmă gradul înalt de propagare a ateismului.

Continue reading